Acești biscuiți se nasc în casa noastră, de regulă, atunci când urmăresc să îmi răsfăț soțul devorator de ciocolată și carbohidrați din sânul nopții.

Și pentru că în decurs de o săptămână eu am „reușit” performanța de a îmi uita telefonul acasă de trei ori, al meu om de bază a alergat o dată după mine și de două ori și-a prelungit drumul său către job doar ca să treacă pe la mine pe la birou pentru a restabili ordinea în viața-mi dezorganizată. De aceea, mi-am spus că weekendul ce vine am să mă revanșez într-o mică, mică parte, pentru echilibrul ce mi-l oferă de fiece dată.

Astfel că, printre alte bunătăți culinare, i-am preparat și biscuiții săi preferați astfel:

Cu dorința de a îl vedea surprins și cu zâmbetul pe buze, de cum am ajuns de la birou, am scos un pachet de unt de 150 de grame din frigider și până ce am smotocit pisica, mi-am băut paharul cu apă și m-am făcut confortabilă în bucătărie, untul ajunsese la temperatura camerei.

Înainte de a mă apuca să fericesc compoziția, am deschis cuptorul la treapta medie și de asemenea, am pus o tabletă de 100 de grame de ciocolată în congelator. Această din urmă operațiune m-a ajutat ulterior să mărunțesc ciocolata fără prea multă mizerie :). Happy me! Nu vă sfiiți și folosiți orice fel de ciocolată vă fericește.

Mai apoi, am amestecat untul cu ceva zahăr. În cazul nostru, zahărul mereu e pus „din ochi„ și mereu în cantități mult mai mici decât e indicat în orice rețetă (cred că vreo 50 de grame să fi pus). Pentru cine e prieten cu zahărul poate pune undeva între 100 și 150 de grame. Nu vă îngrădește însă nimeni să puneți mai puțin/mai mult. După ce zahărul s-a dizolvat iar untul s-a spumat, am adăugat două ouă, o lingură de esență naturală de vanilie (păstăi de vanilie macerate îndelung în alcool) și o ninsoare de sare peste crema de unt și le-am amețit bine.

Am cântărit 300 de grame de făină (eu am folosit 200 de grame de făină albă și de dragul diversității și nu numai, 100 de grame de făină de orz; dar nu vă cantonați în aceste detalii, puteți folosi liniștiți, doar făină albă) pe care am amestecat-o cu jumătate de plic de praf de copt și o ninsoare de bicarbonat. Toate acestea și-au urmat drumul în vasul cu crema de unt și ouă.

A venit rândul ciocolatei pe care am mărunțit-o fără vreun sens anume. În același registru am mărunțit și aproximativ 50 de grame de nuci.

Dacă operațiunea de amestec de mai sus ați făcut-o cu un robot/mixer, vă sfătuiesc ca ciocolata și nucile să le încorporați cu o spatulă/lingură, la alegere. Nu care cumva să vă izbiți de reguli. Îndrăzniți!

Și dacă până acum totul a fost lin și nelipicios, vine partea „murdară” a lucrurilor. So, be ready to get dirty! 🙂

Am pregătit o tavă cu hârtie de copt, mi-am înmuiat palmele în puțină apă și am respirat adânc. Nu de alta dar să se vadă măcar în bucătărie că fac yoga 🙂

Astfel, zen și zâmbitoare, am modelat mici bile de mărimea unor nuci pe care le-am așezat în tavă la o distanță considerabilă. Nu vrem să se lipească între ei, deși al meu i-ar fi mâncat oricum, sunt sigură. Mie mi-au ieșit din cantitățile de mai sus, două tăvi.

Am pus tava în cuptor unde erau aproximativ 175 de grade celsius și am lăsat-o acolo nu mai mult de 12 minute. Dar cum acestea-s fapte ce țin de foarte multe variabile, vă sfătuiesc să stați cu ochii pe ei și să nu îi lăsați să se maronească – dacă ăsta o fi un cuvânt 🙂

I-am lăsat să se răcească în tava în care i-am copt întrucât sunt fragili iar apoi ei au avut grijă să își îndeplinească cu brio misiunea. Au adus zâmbete și fericire papilelor celui mai blând și fantastic om din familia noastră, Eli, partea bună a MMELI 🙂

Thank you, biscuits!

Enjoy every single bite!

Love,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *