Dă-ne seninătatea minții de a accepta lucrurile pe care nu le putem schimba, curajul de a schimba ceea ce putem schimba și înțelepciunea de a ști să le deosebim.

Karl Paul Reinhold Niebuhr
© Lesly Juarez @unsplash

Ca mulți alții, și eu am avut complexe chinuitoare. Atât în copilărie, cât mai ales în adolescență. Trăiam raportându-mă la ceilalți, la felul în care eram privită, ascultată, judecată.

Acum îmi este evident că aproape toate vulnerabilitățile le dobândim în sânul familiei. Dacă valoarea personalității tale îți este măsurată permanent în funcție de standardele sociale (sau mai bine spus, proxime, căci raportarea se face exclusiv la oamenii din preajmă), atunci încrederea în tine însăți va avea de suferit, oricât de multe lucruri vei fi capabilă să îndeplinești. Asta îmi spun acum… atunci însă eram copleșită de întrebările mele fără răspuns.

Astăzi încă lucrez la a mă accepta, la a fi mai îngăduitoare cu mine. E un drum sinuos, îndelung-răbdător, ce pare fără capăt. Cred totuși că noi toți ne confruntăm cu această cercetare personală la un moment dat.

Acum mai bine de un an am descoperit Yoga sau Yoga m-a descoperit pe mine. În golul de încredere de care sufeream s-a instalat această formă de disciplină interioară care m-a ajutat să mă simt mai bine în pielea mea. Să îmi accept corpul și să îmi „potolesc” mintea. Să gândesc mai clar, să respir mai ușor și să mă mișc mai eficient.

Am învățat prin Yoga să îmi cultiv răbdarea aventurându-mă către limitele fizice ale corpului. Am înțeles că experimentând, perseverând și acceptându-ți limitele, le vei putea depăși. Învăț încă prin Yoga să mă raportez la experiențe/obstacole prin filtrul minții, respirației și corpului. Am mai înțeles că poți găsi sens detașându-te de lucrurile pe care nu le poți schimba, că a renunța la lucruri aparent favorabile sau la ceva nerealizabil, nu e un lucru rău. Trbuie doar să îți dai voie să conștientizezi ceea ce nu ți-e prielnic. Să accepți.

Ah’, și încă un lucru, niciodată nu e prea târziu. Nici la 20 de ani, nici la 30, niciodată! Nu e târziu nici când e 12 noaptea, nici când e miercuri și nici când e mijlocul lui iunie. Gândește-te că dacă decizi să acționezi spre a găsi ceea ce te face fericit și împăcat, atunci cu siguranță totul iese bine. Oricând și oricât de mic va fi acel bine, te va impulsiona cu siguranță spre mai mult. Trebuie doar să te asculți.

În orice caz, cuvintele mi se par de prisos în a descrie ce am găsit eu în practica Yoga. Tot procesul e atât de personal și de intrinsec încât simt că scriu doar vorbe-n vânt. Închei și vă spun că oricât de „fericiți” suntem pe sticla ecranelor, haina pe care o îmbracă sufletul nostru e mai importantă decât orice. Suntem firave ființe ce trebuie să rămână împăcate cu ele însele și să umple cu sens fiecare nouă zi. Să-și exprime forța de care sunt capabile pentru a reuși să se accepte EXACT AȘA CUM SUNT!

Spread Love, be kind and enjoy the little things!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *